Back

Acum, dupa atata timp simt iarasi nevoia sa scriu ceva pe blog. In noaptea asta s-a intamplat ceva de ce imi era frica marti 21.12.2010. Inca o data am dreptate, inca o data citesc persoana de langa mine si nu ma potolesc.
Stau si ma intreb daca mai exista OAMENI pe Terra, si cand spun oameni, ma refer la chestiile alea care au si suflet si le pasa si de altii nu trag numai pentru ei. Am cativa prieteni, aia adevarati, care ii numar pe degete, ceva amici, cunostinte... si mai lipseste ceva... lipseste EA. EA, persoana care sa ma inteleaga, persoana care sa imi fie alaturi, persoana care sa nu ma insele in prima vacanta singura, EA care atunci cand sunt suparat, nervos, fara chef sa imi fie alaturi si nu sa ma indispuna mai tare sau sa nu ma indispuna cand sunt bine dispus, EA. Desi sunt fascinat, ca multi altii de tehnologia care ma inconjoara, incep sa cred ca nu sunt nascut in era care trebuie. Eu ma consider unul din OAMENII de care vorbeam, aia cu suflet, care cred ca majoritatea au trait in trecut. Acum cativa ani si filmele erau mai multe cu iz romantic....in zilele de acum....si o comedie despre adolescenti nu mai e asa frumoasa....are 2-3 dulcegarii...dar "ce vrei mai mult, nu iti ajung si astea?" sau "ce dracu' mah tu crezi in dragoste?". DA "mah" cred...si sper.... sper sa intalnesc persoana care sa imi arate ca inca exista.
Stiu ca e foarte greu....trebuie sa trec mai intai de "look control" care la mine nu ii de o nota mare, poate nici de trecere :P, dar la asta mai lucram. Daca jumatatea mea va fi pe jumatate cum sunt eu din punctul asta de vedere, am fi cei mai fericiti, dar cum ziceam....momentan sper.
Speranta este tot ce avem, "speranta este cea care ne tine in viata, daca nu am avea speranta am fi morti" mi-a spus o persoana care inseamna enorm pentru mine.
Cam atat pentru moment...o sa incerc sa dorm... - desi din cauza unor "oameni", a se remarca ghilemelele ce schimba sensul cuvantului - nu cred ca o sa reusesc.

Am nevoie de tine

Am nevoie de tine
Mai mult ca oricand
Chiar de te am cu mine
In suflet si-n gand

Noaptea nu am somn
Ziua trece-ncet
Cred ca am sa mor
De nu te strang la piept.

Si tu nu-mi demonstrezi
Ca ti-e dor de mine
Poate nu ma crezi
Dar mor de dor ‘de tine’

Daca mi-ai dovedi
Ca sincer ma iubesti
Cred c-as prinde aripi
Ar fi ca in povesti

Arata-mi doar o mostra
Arata-mi doar un semn
Si iubirea noastra
Va dainui etern.

Scrisa intr-o noapte de vara... uitata in agenda, gasita recent si postata :P

Cine sunt eu? Cine esti tu?

Cine sunt eu? Cine esti tu? Cine suntem noi? Suntem picaturi de apa intrun lac… suntem fire de nisip intrun desert… fire de iarba pe un camp imens… Nu stim de unde venim si incotro mergem… Sa fie omul creat de Dumnezeu? Si atunci cum ramane cu popoare ce au alta religie sau alte culturi? Cum am fost creati toti de un singur Dumnezeu si credem in Entitati Supreme diferite? Sa se traga omul din maimuta? Oare Darwin a fost invatat sau indrumat de cineva sa scrie acea teorie revolutionista? Sa un fie oare si teoria lui Darwin doar o mare minciuna pentru a masca adevarul? Sa fie oare un alt fenomen de manipulare in masa pe langa manipularea facuta prin intermediul bisericilor? Constienti sau nu, cu voia sau fara voia noastra Biserica a avut, are si va avea un rol mare in cunoasterea originilor noastre, in conducerea si organizarea lumii.
“Crede si nu cerceta” – sa respectam oare aceste cuvinte atat de mult incat sa nu vrem sa stim totusi ce se intampla cu noi? Cu omenirea? Ti-ai pus vreodata intrebarea: cum s-a ajuns pana aici? Plecand de la marele mister – geneza omului – si continunad cu evolutia sa. De la viata in pesteri – la triburi – electricitate – si mai nou tehnologia ultramoderna. Cum, de la racnete si strigate am ajuns sa cunoastem atatea limbi si atatea dialecte? Cum de la simpla pestera am ajuns la apartamente ultramoderne sau chiar visul de a crea un oras suspendat, un oras in aer? Cum de la pieile de animal ce tineau locul hainelor am ajuns la imbracaminte din n tipuri de material si echipamente specializate pentru diferite domenii de activitate (rezistente la foc, apa, inghet, socuri mecanice, substante chimice, etc)? Cum, de la teama ca se va stinge focul, am ajuns la a avea electricitate, iluminare pe senzori de miscare sau sunet? Cum, de la roata sumerienilor am ajuns la “masina ce conduce singura”? Cum de la frica de materie am ajuns sa examniam atat de avansat atomul, ba chiar cele mai mici parti ale acestuia? Cum am primit atata informatie? Cine ne furnizeaza aceste informatii si cum? Pentru ca eu consider ca nici unul din marii ganditori, filosofi, matematicieni (bine, astia sunt cu formulele lor :P), mari descoperitori si inventatori ai lumii nu a facut ceva doar pentru ca a visat el. “Cineva” i-a aratat ce sa faca, “cineva” l-a indrumat in studiile, munca si in final descoperirea facuta de el. De ce, dupa mai bine de 2000 de ani nu stim nici acum cum au fost construite marile piramide? Oricat si-ar fi dorit Keops de mult, egiptenii nu puteau cara si aseza blocurile de sute de tone atat de perfect incat sa obtina cu adevarat o minune a lumii. V-ati intrebat vreodata daca nu au fost ajutati de “cineva”? Cum se puteau realiza atatea si atatea in lumea asta daca nu ar fi “cineva”?
Asa cum am mai spus fiecare crede in ceva, in “cineva”, fie El Dumnezeu, Allah, Budha, Horus sau alta zeitate. E clar ca exista undeva o Entitate Suprema ce “controleaza” lucrurile pe Pamant. Sa fii scapat aceasta “Entitate Suprema” oarecum lucrurile de sub control? Sa ne fii dat cateva informatii pentru inceput si sa fim noi, oamenii, atat de destepti incat sa asimilam atat de bine aceste informatii, incat sa reusim sa avansam si sa ne dezvoltam si fara ajutorul “Lui”?. Am fost scapati de sub control si de teama ca si-ar putea pierde in totatlitate controlul asupra noastra sa provoace aceste dezastre naturale (uragane, cutremure, tsunami, inundatii)? V-ati intrebat vreodata lucrurile acestea? V-ati gandit vreodata ca am putea fi doar un sertaras dintrun mare dulap, asemenea ca in ultima scena din “Men in Black”?
Ma bucura faptul ca cei care cerceteaza si descopera diferite chestii le publica, creeaza documentare pentru ca noi sa vedem diferite puncte de vedere. E clar ca in privinta aceasta apar o multime de idei, o multime de argumete pro si contra fiecarei idei. Doar de noi depinde sa triem aceasta multime in lucruri certe, plauzibile, indoielnice, nesigure sau total eronate.
Multe si mari sunt enigmele omenirii de la inceputuri si pana in prezent si cu cat incerc sa aflu mai mult cu atat ma afund si mai mult in enigme si mai mari si nedeslusibile. De multe ori ma gandesc la ceea ce am scris mai sus, poate imi fuge mintea putin mai departe, dar uneori imi e frica oarecum de adevar, parca imi vine sa ma intorc la “crede si nu cerceta” sau sa ma intreb daca nu am “cercetat” prea mult.
Va las sa “cercetati” si voi si astept parerile voastre.

S-a schimbat lumea...

S-a schimbat lumea... Daca vorbeam intrunul din post-urile anterioare despre fericire si de faptul ca termenul de “fericire” e diferit inteles de fiecare dintre noi, ma gandeam sa spun cateva pareri personale si despre evolutia sau involutia omului. Nu neaga nimeni faptul ca evoluam din punct de vedere al tehnologiei, al descoperirilor epocii moderne... dar pe plan sentimental? Se pare ca incetul cu incetul ne “robotizam” si incepem sa uitam de adevaratele sentimente... de bucurie, iubire, melancolie... unde sunt cei ce inainte mergeau la filme si erau impresionati de povestea de dragoste ce se infiripa intre doua dintre personaje? Unde sunt oamenii ce se bucura la lucruri marunte, oamenii care stiu sa aprecieze un simplu gest ce semnifica atentia si nu marimea cadoului? Unde sunt cei ce sunt preocupati de familie si de cei dragi si nu de cat e de mare salariul sau ce le iese lor la “afacerea asta”? Unde sunt persoanele care prefera o plimbare in aer liber, fie in oras, fie in natura? Unde sunt copiii ce odata se jucau “tara, tara vrem ostas”, “ascunsa”, “fete si baieti”, “elastic”, “lapte gros”, “capra”, “tarile” sau orice alt joc al copilariei... pardon, al copilariei de odinioara. Am devenit niste fiinte care majoritatea timpului o pierd fie la birou in fata calculatorului, fie acasa in acelasi loc. Parca nu ne mai putem descurca fara aceste calculatoare. Intradevar au si ele avantajele lor, dar nu cred ca o viata in fata calculatorului e o viata fericita. E pacat ca uitam de toate lucrurile frumoase care ne inconjoara doar pentru a sta singuri in fata unui ecran. Uitam de natura, uitam de susurul raurilor, de ciripitul pasarelelor, uitam de stele, de luna, de serile in care te plimbai pe malul marii si ascultai cu valurile se sparg de mal, uitam de minunatele clipe de bucurie ce le putem petrece probabil in oricare alt loc decat cel in fata calculatorului. Si unde ma chinui sa explic eu toate astea? Pe scaun in fata aceluasi calculator X(. Doar ca eu iau o pauza si ies la o mica plimbare.  See ya

Cred ca am incurcat ordinea :P

Deoarece nu am avut acces la internet pentru o saptamana, am scris separat post-urile si de postat nu le-am mai postat in ordine. Deci, unde intalniti "anterior" si defapt e vorba de ceva postat mai tarziu nu e greseala de exprimare, e greseala in ordinea postarii :P

Despre mine... sau ce trebuia scris la rubrica respectiva

Cand trebuie sa scrii cateva lucruri despre tine e foarte greu. Depinde de starea in care esti atunci cand trebuie sa scri acele lucruri. Nu stiu ce pot spune despre mine acum si nici mai tarziu. Aspectul fizic se poate vedea intro poza... poate nu dau doi bani pe aspectul fizic. Cat despre ceea ce nu se poate vedea intro poza, fiecare incearca sa cunoasca persoana de langa el. Daca asculti pareri despre mine de la 100 de persoane e foarte posibil sa auzi foarte multe pareri diferite. Depinde de starea in care eram cand ei si-au format parerea despre mine. Mai multe iti pot spune prietenii, ei poate ma cunosc cat de cat. In totalite nu ma cunosc nici eu asa cum cred ca nici unul dintre noi nu poate afirma ca se cunoaste in totalitate.

Spunea Freud ca vom reusi asta doar prin intregire, adica prin intregirea subconstientului cu constientul. Dar pana la a realiza ce spunea Freud mai avem mult, si nici atunci nu e sigur ca ne vom cunoaste in totalitate. Ca vom stii ce trairi avem de fiecare data, ce sentimente fata de anumite persoane, ce reactii instantanee vom avea in diferite situatii e greu de crezut. Pana atunci fiecare incearca sa se cunoasca atat pe el cat si pe cei din jur. Cu cat cunosti un om mai mult, cu atat e mai usor de manipulat. Iar de aici pleaca alte doua idei: omul cu mai multe fete e asa doar pentru ca e fals sau ca nu stie nici el care e adevarata lui fata si ideea manipularii. Ceea ce o sa abordez in alte posturi, ca altfel o sa deviez prea mult de la subiect si “o iau pe aratura”.

Revenind la MINE... minele sunt niste gauri din care ies minerii... Nu, glumeam bineinteles, deci sunt o persoana cu simtul umorului J. Nu stiu ce pot spune despre mine... sunt o fire sociabila, deschis la orice fel de discutie – atunci cand cunosc subiectul, orgolios, cu vointa de fier, imi doresc ca atunci cand imi propun ceva sa pot sa si realizez, sunt o fire care atunci cand poate, ajuta pe cei care au nevoie, consider ca sunt putin romantic (sau mai mult :”>) si ca visez continuu... dar cine nu viseaza? Ce ar fi omul fara vise? Raspunsurile la ultima intrebare intrun alt post J.

vise...fericire...

Ce ar fi omul fara vise? Fie ele vise de noapte, diurne sau aspiratiile noastre, dorintele noastre asa-zisele vise cu ochii deschisi, toti ne regasim linistea si fericirea in ele. In vise ni se implinesc toate dorintele, in vise suntem fericiti, uitam de probleme, de necazuri si de stresul cotidian. Visam si speram... speram si visam... si ne intrebam “Cand visele mele vor deveni realitate?”. Si pentru ca, mai nou, fericirea o mai intalnim doar in filme si in vise, fiecare vrea mai mult timp pentru el, mai mult timp pentru visele lui, pentru momentele in care e fericit. Chiar ma uitam la un film cu iz romantic, si ma bucur ca macar in filme totul se termina cu bine. Dar cu viata de zi cu zi cum ramane? In viata noastra cand va fi ca in filme? Cand vom putea spune “sunt fericit cu adevarat!”? Poate ca fiecare, la un moment dat, a ajuns sa spuna ca e fericit, ca are tot ce isi doreste, ca mai apoi sa vada cum fericirea lui scade... E atat de greu sa lupti pentru momentele fericite si foarte usor le poti pierde. Cand oare truda ta, munca ta pentru a obtine ceea ce iti doresti va fi rasplatita pe masura? Intr-adevar, fericirea imbraca pentru fiecare forme diferite: unii viseaza la bani, la masini scumpe, la vile de lux sau poate nici astea nu i-ar mai multumi; altii poate ar fi multumiti doar cu un loc linistit unde sa poata sa doarma si sa aiba ce sa manance. Daca pentru unii fericirea ar insemna bani “fara numar”, pentru mine fericirea se reduce la zambetul si privirea calda din partea celor dragi, la faptul ca ei sunt bine. Dar ca fericirea sa fie “completa” ar trebui sa ai si pe cineva langa tine care sa stie sa te faca fericit atunci cand ai nevoie... care sa stie sa zambeasca si sa te faca sa zambesti atunci cand de unul singur nu poti. Ma intreb cand unul din visele mele va prinde contur? Cand voi intalni persoana care cu un zambet sa ma linisteasca atunci cand mintea imi e tulbure? Dar probabil multi viseaza la asta si putini ajug sa isi implineasca visul... Ce ne ramane noua celorlalti? Visul... visul si speranta ca intro zi un zambet ne va dezgheta inima...